Rochia de mireasa alba a aparut cu circa 2000 de ani în urmă, când miresele din Egiptul antic purtau mai multe rânduri de drapaje din materiale simple. Albul era de asemenea culoarea de sărbătoare în Grecia, de aceea mireasa alegea rochia albă la nuntă fiind un simbol al bucuriei. La evenimentele romane miresele îmbrăcau rochii albe, simple, din materiale subțiri, moi, aducând astfel tribut lui Hymen, zeul fertilității și căsătoriei, despre care se credea că iubește în mod deosebit culoarea alb. Ceea ce este special pentru miresele din acele timpuri atât romane cât dar elene este că fețele le erau acoperite cu voaluri colorate ca semn al supunerii dar devotamentului față de viitorul soț. În jurul secolelor XV-XVI apare unul dintre primele documente oficiale care amintesc de rochia de mireasa albă a Annei de Bretania la căsătoria sa cu regele Louis al XII-lea al Franței. Margaret Tudor, fiica lui Henry al VI-lea, s-a căsătorit îmbrăcată într-o rochie de damasc alb tivită cu roșu-stacojiu - culoarea tradițională a familiilor regale.

      În anul 1612 prințesa Elisabeta, fiica lui James I, a purtat o rochie argintie, brodată cu perle, fir de argint și pietre prețioase. Începând cu secolul al XVIII-lea și până la jumătatea secolului al XIX-lea ținuta de nuntă devine mult mai bogată și complicată, miresele care aparțineau caselor regale alegeau materiale scumpe, culorile preferate fiind argintiu cu roșu. Victoria I a Regatului Unit a purtat, la nunta sa din 1840, o rochie albă din satin împodobită cu flori de portocal și dantelă delicată, această rochie fiind un model pentru generațiile viitoare. La începutul secolului XX rochiile de mireasă erau legate de stilul victorian al rochiei de mireasă albă cu mâneci lungi, voal lung din cap până în picioare și de gulerul înalt ce imbracă în întregime gâtul. Atunci pentru prima dată creatorii și producatorii de imbrăcăminte confecționează pentru mirese serii mici de rochii „la gata”.